Cetatea Tarevet

În Veliko Tarnovo nu ai timp să te plictiseşti, chiar dacă poţi străbate oraşul de la un capăt în altul în mai puţin de un ceas. Dacă magazinele, cluburile sau cafenelele pot reprezenta o opţiune de petrecere a timpului liber, nu uita totuşi că te afliîin oraşul care cândva se mândrea cu renumele de „a treia Romă şi al doilea Constantinopol”. Trecutul răzbate din fiecare ungher al labirintului de străzi şi de clădiri vechi, iar muzeele, bisericile ţi spectacolele tematice care iţi amintesc de faptul că Balcanii şi-au avut aici unul dintre cele mai importante centre cultural-istorice ale Evului Mediu se află la tot pasul. De altfel, motivul pentru care cei mai mulţi dintre turişti vin la Veliko Tarnovo este măreaţa Cetate a Ţărilor vlaho-bulgari – Tarevet.

Despre Tarevet se poate afirma, fără pericolul de a greşi, că este una dintre cele mai vechi aşezări umane din Europa. Locuită permanent încă din mileniul al III-lea i.Hr., mica aşezare este transformată într-o fortăreaţă bizantină în secolul al IV-lea d.Hr., urmând ca gloria să şi-o trăiască odată cu apariţia în secolul al XII-lea a dinastiei vlaho-bulgare a Asanestilor.

 via

© 2024: Bulgaria - Pe drumul mănăstirilor rupestre | Travel Theme by: D5 Creation | Powered by: WordPress